
DRAGOSTE
Simptomele prezentate apar de fiecare data cand o persoana reuseste sa se strecoare in coltul cu inima si isi gasesc remediu mai rar, fara celebra reteta compensata.
Noi…
Eu si tu…
Tu… esti o provocare pentru mine, ceva nou… Si ca tot ceea ce e nou, ma zapacesti, ma sperii.
Ma apropii si apoi ma departez, te vreau si nu te vreau, mi- e frica sa pierd controlul si in acelasi timp mi- e frica sa nu fiu in stare sa- l pierd.
Ma absorbi, ma consumi, ma devorezi, imi dai aripi, ma faci sa rad, sa plang si sa visez. Te urasc si te iubesc in acelasi timp. Intre mintea si inima mea e un zid asupra caruia toate eforturile mele se frang neputincioase. Cand am impresia ca l- am daramat, il simt tot mai puternic.
Totusi mi te strecori in suflet, prin toti porii, imi alini toti nervii si imi strabati ascunzisurile inimii, rascolindu- mi si tulburandu- mi gandurile. Mi te infiltrezi in sange, imi alergi prin vene ca o otrava.
Te iubesc sau te urasc, oare?
Te vad si atunci totul se schimba: inima mea tremura intr- o emotie aproape dureroasa. Nu te vad si ochii mei par neindemanatici, orbi, inutili.
Fiecare piatra din drumul spre tine devine absurda. Mi- e frica? Nu cred… inca nu, desi tot ce urmeaza e necunoscut. Alerg ultimii metri si mai apare o bucata si inca o bucata… Sunt o lasa fiindca cu cat ma apropii mai mult de tine, cu atat ma departez mai tare…
Si simt ca nu sunt eu daca nu esti tu langa mine- sunt doar singura cu putinul ramas din ceva ce am fost candva.
Apoi imi revin si- mi promit ca voi alerga prin furtuna, pana spre sfarsitul timpului, pana cand nu ma voi mai gandi la tine.
Si- apari din nou si camera goala se umple doar cu tine si ma gandesc cum ar fi sa alergam impreuna prin furtuna, sa stam pe acoperis si sa lasam ploaia sa ne stinga, sa ne faca sa uitam trecutul, sa dizolvam prezentul, sa eliminam viitorul.
Caut sa ma gandesc la altceva, dar nu reusesc. Din adancul inimii aud un glas limpede care- mi spune ca nu- mi esti indiferent. La inceput ma impotrivesc, apoi renunt. Glasul acesta imi insenineaza sufletul, se infige ca un ac si- l imblanzeste.
Si ma absorbi, ma consumi ma devorezi, imi dai aripi, ma faci sa rad, sa plang si sa visez.
Ajung sa ma intreb, chiar : oare va exista un sfarsit pentru noi? Dar mai ales, oare va exista un inceput? Voi ajunge vreodata sa citesc numele noastre scrijelite pe peretii locului secret? Ma voi convinge in final ca visurile mint si ca nicio lacrima n- a fost adevarata? Nu stiu… Mai e mult si pana atunci ma intreb mai degraba: te iubesc sau te urasc, oare?
SEX
Imaginile create sunt strict fictive si nu urmaresc realizarea unor aluzii, de orice tip ar fi ele.
Incepu o bura de ploaie marunta. Picaturile imi loveau spatele si umerii, exact asa cum gandurile imi izbeau peretii creierului in dorinta de al face sa reactioneze, sa se orienteze spre calea cea corecta. Ma ratacisem complet. Colindam confuza pe strazile necunoscute, uda leoarca, cu o glezna care incepuse din nou sa ma doara si cu vantul batandu- mi puternic in fata. Lumina stradala se opri brusc. Am inceput sa rasuflu din ce in ce mai greu, sa ma simt slabita, speriata si infrigurata.
Imi amintesc vag ce s- a intamplat… Nu mi- am mai putut sustine greutatea corpului si un vartej confuz si ametitor m- a cuprins in timp ce o peredea densa imi acoperea ochii.
Nu stiu dupa cat timp m- am trezit, insa cand am facut- o, eram intr- o camera destul de neingrijita. Mobila aproape inexistenta zacea acoperita de niste carpe albe, cateva suporturi de chitara stateau neclintite in colturi, si piese ratacite ale unor instrumente vechi isi faceau loc printre firele de praf adormite. Canapeaua extensibila ce imi servea pe post de pat era insa in perfecta opozitie cu restul incaperii: calda si cu un miros binefacator a proaspat. Mai multe lumanari aprinse luminau slab peretii, emanand un iz intepator de lemn dulce. Am cautat cu privirea un element cunoscut, ceva care sa- mi indice unde sunt, un semn, un sunet, o persoana… Nimic. In timp ce incercam sa ma ridic, o silueta a aparut de undeva din bezna si mi- a spus ca indicat ar fi sa raman acolo unde sunt.
– Mai bine nu te ridica. Ai febra si ti s- a umflat putin glezna…
- Cum am ajuns aici?
– … cand te- am gasit pe strada, nu aratai deloc bine. N- am prea stiut ce sa fac. Mi- am dat seama ca cel mai aporpiat loc e vechea sala de repetitie.
– Trebuie sa plecam. Nu pot sa stau aici cu mainile-n san si sa astept pan- o sa apara sau pana or s- o gaseasca. Daca o sa fie prea tarziu sau daca…
– Shhh… Vreau sa stiu daca te doare glezna.
– In momentul de fata, nu ma intereseaza nimic altceva decat sa- mi gasesc prietena, am spus destul de serioasa si oarecum indignata fata de ceea ce credeam ca se cheama nepasarea lui. Am incercat sa ma ridic, insa m- a impins cu grija in pat si a dat patura la o parte ca sa se uite la glezna.
– Doare!
– Ma gandeam…
– Atunci de ce- ai mai apasat?
S- a cotrobait prin buzunare, gasind in cele din urma tubul cu crema minune si incepand sa maseze cu grija zona inflamata.
Ploaia lovea cu furie ferestrele micii incaperi, nelinistiti sub vagile desene in creta. Norii se scurgeau usor. Mi- era frig, frica si tremuram…
Atingerile delicate si privirea lui patrunzatoare s- au oprit asupra mea, m- au invaluit cu farmecul lor rece, strabatandu- mi trupul, tulburandu-l… A inceput sa- si plimbe varful degetelor de- a lungul piciorului, pe coapsa, pe talie, apoi pe brat si pe umar.
– Cred ca te- ai zgariat in momentul in care ai cazut, e rosu, mi- a soptit.
- … ustura putin.
– Pot sa ma uit mai bine? a intrebat apropiindu- si buzele de ale mele, facandu- ma sa- i simt respiratia calda.
Am dat aprobator din cap, inchizand ochii, si asteptand sa- i simt atingerea.
Varful degetelor subtiri si usor reci au avut un efect calmant, intarit cateva secunde mai tarziu de apasarea dulce a buzelor carnoase si moi.
S- a oprit si am deschis ochii. Mi- a dat parul pe spate cu grija, sarutandu- ma usor pe frunte si pe ochi, si furios pe buze, infiorandu-ma. Apasarea ferma a mainilor lui pe sani, pe abdomen m- a facut sa suspin usor si sa-l recompensez incolacindu- mi picioarele in jurul mijlocului lui. I- am ridicat usor tricoul, sarutandu- l tandru pe fiecare particica a corpului ce mi se ivea in cale, simtind in acelasi timp cum camasa imi aluneca lin pe spate.
– Esti sigura ca…
I- am acoperit buzele cu degetul, continuand sa- i desfac cureaua. M- a intins cu grija si s- a acoperit pe jumatate cu cearsaful alb, incercand in felul asta sa ma protejeze de frigul ce se strecura din ce in cea mai neiertator in incapere. Tacerea a fost rupta datorita unui sunet slab si ascutit pe care nu l- am putut controla. Inima mi se zvracola intr- o emotie dureroasa. Se intamplase. Nu mai aveam sa fiu ceea ce fusesem pana atunci. Copilul disparea pentru totdeauna, facandu- i loc unei noi fiinte, formate din doi…